Umberto Eco (1932-2016) a fost, în anii ’60, unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane care au ajuns în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică şi teorie literară şi numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut În ce cred cei care nu cred? (în colaborare cu Carlo Maria Martini), În căutarea limbii perfecte, Misterioasa flacără a reginei Loana, Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Carmi), Pendulul lui Foucault, Baudolino, Cum se face o teză de licenţă, Şase plimbări prin pădurea narativă, Limitele interpretării, Apocaliptici şi integraţi. Comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă, A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere, Insula din ziua de ieri, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare, Kant şi ornitorincul, Cimitirul din Praga, Cum ne construim duşmanul, Confesiunile unui tînăr romancier, Numărul zero, Cronicile unei societăți lichide, Scrieri despre gîndirea medievală şi Despre televiziune. Scrieri 1956-2015.