Ursul

Nu cred că există copil sau adult român care să nu știe povestea ”Ursului păcălit de vulpe”, așa cum ne-au povestit-o / citit-o părinții după marele Ion Creangă – o poveste cu tâlc, care învață copiii să nu fie creduli și să nu ia de bune vorbele celorlalți fără să le treacă prin filtrul gândirii. Pornind de la această poveste deja devenită clasică, Adrian Oprescu încearcă să rescrie adevărul „istoric“ în ce privește urechile mici, lipsa cozii și poreclele date ursului (Martin sau Moș Martin). Spre deosebire de povestea lui Creangă, aceasta îl are în prim plan pe tânărul cioban Ghiță, care își duce oile (și măgărușul) pe pășunile montane, în timpul verii. Chiar din prima noapte la marginea taberei lui apare ursul (care avea urechile mari - nu atât de mari ca ale măgarului, dar oricum mai mari decât ale lupului, dar și coada mare, nu ca acum), care îl privește mai mult cu curiozitate și teamă decât cu foame. Singur fiind și dându-și seama că ursul nu e dușmanul său, Ghiță și l-a făcut prieten la cataramă, împărțind mămăliga și locul lângă foc, dar și botezându-l Martin. Ce s-a întâmplat între cei doi de a ajuns ursul să rămână fără coadă și urechi mici… rămâne să descoperiți singuri! Povestea se caracterizează printr-o oralitate exceptională și un umor fin și prețios, fiind scrisă într-un limbaj simplu, neaoș românesc. Puținele cuvinte ce ar putea prezenta o dificultate în înțelegerea textului sunt explicate atât de natural încât nu fragmentează ideea. Ilustrațiile completează perfect textul și sunt realizate destul de schematic, dar realist, nu sunt idealizate și nici nu aduc detalii în plus față de text, ca să inducă în eroare. Formatul mic al volumului (14,5x20,5 cm) și numărul redus de pagini (48) fac această carte ideală pentru cititul „în deplasare“, adică în acele momente de așteptare la rând, când timpul parcă nu curge destul de repede, sau în călătorii!